TUDOR NEGOESCU (Romania)
"Totul e posibil, chiar si imposibilul!"
Priveste negrul din alb,
Priveste golul din plin,
Priveste moartea din viată
Ca pe un dulce chin!
Iubeste ura dusmanilor,
Imbracă-le despuierea
Cind ei mănincă albinele
Si lasă de-o parte mierea!
Atentiune! Pregătiti-vă de atac!
Descărcati armele!
Intoarceti-vă cu spatele
la dusmani!
La atac, inapoi! (Si astfel,
căzindu-le in spate,
ii vom lua prin surprindere
peste douăzeci de ani!)
Privesc in zare:
ce limitat e infinitul!
Cerul imi pare
o cuscă albastră...
Orbule, priveste-mă in ochi
Si spune de-mi vezi viitorul!
Din acest sol arid
Si-au extras ei sevele.
Jos, in beciuri, bate dusmanul
Cit e cald!
Bogătia săracă-n spirit
E sărăcia bogatilor!
Minte-mă urit,
Spunindu-mi adevăruri!
Motto:
,,intr-o societate paradoxală nu poti fi decit paradoxal” (Florentin Smarandache)
Să-nchizi pasărea in cuscă si să-i spui, cu ipocrizie, :,, Ia-ti cerul in primire, semnează pentru el, in numele inaltelor noastre idealuri revolutionare! Această inchisoare este noua ta libertate!” De fapt, acesta este scenariul diabolic al oricărui regim totalitar. Iată ce a facut comunismul cu fiinta umană, o fiintă liberă prin excelentă: I-a răpit cerul, i-a răpit libertatea, a incorsetat-o intr-o monstruoasă cortină de fier.
Să falsifici falsul, să-l cosmetizezi pină la caricaturizare! Iată fata reală, de-a dreptul paradoxistă, a comunismului, iată de unde si-a extras sevele paradoxismul lui Florentin Smarandache!
Si comunismul românesc a fost cea mai dură miscare de oprimare a omului trăitor in spatiul european.
Din această cauză, părintele, mentorul paradoxismului nu putea fi decit un român. Si dintre români, numai un matematician, un om al rigorii stiintifice putea să ne convingă că trecerea de la paradox la paradoxism se poate face fara o abstractizare fortată a materialului brut avut la indemină de artist (non-artist?).
Accesind site-ul românului Florentin Smarandache, am descoperit un non-conformist supărat pe artificialitatea vietii (sociale, politice), dinamitind cu elegantă canoanele asa-zisei epoci de aur a comunismului. Inceput ca un protest impotriva totalitarismului, paradoxismul ni se relevă acum ca un protest impotriva tuturor ideologiilor, tuturor ingrădirilor.
Paradoxismul este oglindă in care comunismul a putut sa-si admire in liniste hidosenia! Comunismul avea nevoie de paradoxism, de ,, paradoxul in actiune”!
Parafrazindu-l pe Nietsche, acum, la inceput de secol 21, Florentin Smarandache pare a lansa, cu disperare, un mesaj cu caracter ultimativ: ,, Arta a murit!” dar noi, am continua, in spirit pur paradoxist, parafrazind un ilustru autor englez: ,,Traiască arta ta, non-artistule Florentin Smarandache!”
Parerea noastră este că, atunci cind si-a propus să facă literatură, artă… fără a face literatură, artă, autorul a ocolit cu dibăcie capcana paguboasa a, să zicem, dadaismului, si a ales, cu inteligentă si spiritul pozitivist al matematicianului, tot literatură si artă! Dar insăsi arta e, prin esentă ei, paradoxală si artificială!
De altfel, chiar in acest punct, noi surprindem spiritul umanist al aut-artei lui Florentin Smarandache.
Si nu mare ne va fi mirarea cind, dupa ce vom studia cu acribie mecanismele paradoxismului, vom descoperi că, pe lingă aura lui de joc interactiv cu fată umană, paradoxismul va imbrăca, in timp, haina de gală a unui adevărat umanism!
Românul a inceput prin a diseca, prin a experimenta , prin a goli de metafizică absurdele experimente ideologice ale totalitarismului. De aici pină la a crea o estetică a absurdului nu mai e decit un pas.
Dar, atentie, istoria avangardismului (si a avangardelor, in general) a confirmat, dacă mai era nevoie, că negarea singură nu este o premisă valabilă pentru obtinerea libertătii. Iar libertatea, odată obtinută, începe să se degradeze, să se tocească, atrăgind după ea plictisul, maniera, că in orice mariaj ,,fericit”. Negind si reconstruind in acelasi timp, Florentin Smarandache speră să atingă acea stare de gratie, libertatea absolută. Speră să ajungă să atingă ,,fata vie a mortii” . Dar, in opinia noastră, incitant va fi doar drumul spre libertatea absolută , calea!
Un mare iubitor al libertătii, mimind jocul, dar la modul grav, romanul munceste cu sirg si abnegatie la construirea , pe pămint american, a Statuii Paradoxiste a Libertătii. Si credem că nu intimplător acest român si-a ales ca tară de adoptie America, tara tuturor posibilitătilor… artistice!
Paradoxismul se impune ca o reprezentatie cu public, in care autorul invită publicul (lectorul, ipocritul lector) nu numai să gindească dar, si mai mult, el insusi să creeze! Un joc interactiv in care autorul pune in scenă un savuros spectacol de lumini si, mai ales, de umbre.
Cu multă gratie, un om de stiintă care, paradoxal, refuza arta, concepe de fapt un manual de (aut-)artă, un manual de imaginatie! Astfel, comedia de limbaj pe care o derulează, in plin spectacol, Florentin Smarandache, este in realitate o adevarată dramă a antinomiilor, spectacolul carnavalesc propus de autor este doar o mască. Sub fardul clovnului, o privire mai patrunzatoare i-ar surprinde lacrimile disperării, i-ar citi sufletul. Izgonit din raiul comunist, Adam-ul nostru s-a răzbunat inventind arma ascutită a paradoxismului. După drama trăită in Romania, lui nu-i rămine decit să-si etaleze neincrederea in limbaj, ca vehicul si promotor al adevărului.Tensiunea creată este imensă. Să nu uităm ca Urmuz, un avangardist de marcă, aflind ce se ascunde in spatele limbajului si neputind suporta marea dezamăgire, s-a sinucis. Ca protestatar care se respectă, Florentin Smarandache cheamă banalele conventii la o Judecata de Apoi, dar fără să recurgă la puerile jocuri de cuvinte avangardiste, la desacralizarea acestor cuvinte, fără să-si propună o spargere a limitelor limbajului, cum incearcă un Nichita Stănescu, bunăoară. El ni se prezintă ca non-artist dar, in realitate este un arheolog care sapă in materia brută a banalului, descoperind noi sensuri (contrasensuri?) uneori sclipitoare, incercind, chiar dacă n-o recunoaste, o repoetizare a banalului. Este, dacă vreti, un automobilist care circulă cu viteză, dar numai pe conta-sens, numai pe contra-sensuri. Din acest punct de vedere, Florentin Smarandache este un anarhist al literaturii, un pericol public! Este un maestru al contra-sensurilor! Chiar dacă se trage din avangardistii de soi, sint convins, el nu va fi perceput niciodată drept un terorist al culturii.
Chiar dacă iubeste non-arta, chiar dacă scrie din supărare, hrănindu-se cu drogul paradoxului, fără să vrea, el face artă! Iată incă un roman, un orgolios bine temperat, care luptă cu succes să ajungă in ilustra galerie a, de acum celebrilor, romani ,,mondialisti”! Si pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus FLORENTIN SMARANDACHE!
"TOTUL E POSIBIL, CHIAR SI IMPOSIBILUL!"
Interviu cu Florentin Smarandache, întemeietorul
Paradoxismului
Florentin Smarandache s-a născut la 10 decembrie 1954,
la BălceŐti, Vâlcea. Este de profesie informatician.
Între anii 1982-1984 activează ca profesor de
matematică în Maroc.
Persecutat pe motive politice, este dat afară din
învăŰământ. Fuge din Űară în anul 1988, ajungând în
Turcia. După 2 ani de lagăr, emigrează în S.U.A., unde
trăieŐte Ői în prezent. Este profesor de matematică la
Universitatea din New Mexico. Este celebru înTeoria
Analitică a Numerelor prin noŰiunile care-i poartă
numele, FuncŰii Ői SecvenŰe Smarandache. ÎŐi leagă
destinul de o nouă miŐcare avangardisă, Paradoxismul.
Tudor Negoescu: – Stimate d-le Florentin Smarandache,
sunteŰi recunoscut drept întemeietorul, sufletul
MiŐcării Literare Paradoxiste.
Cum a apărut această miŐcare cu caracter
neoavangardist?
Florentin Smarandache: – La începutul anilor `80,
supărat pe lume, m-am retras în studiul matematicii.
Dar mi-am dat seama că nu puteam protesta împotriva
totalitarismului prin intermediul cifrelor, ecuaŰiilor
Ői figurilor geomerice. Aveam nevoie de o defulare. Űi
am găsit-o în scris.
Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar
împotriva unei societăŰi închise, România anilor 1980,
unde întreaga cultură era manipulată de un singur
grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalŰi, nu
puteam publica aproape nimic. Eram trataŰi ca niŐte
marionete. Era o situaŰie umilitoare.
Ermetismul acestei societăŰi mă adusese la disperare!
Ôi-atunci am zis: hai să facem literatură… fără a face
literatură! Să scriem… fară sa scriem nimic.
Tudor Negoescu: - Cum e posibil aŐa ceva? VreŰi să
detaliaŰi ?
Florentin Smarandache: - Cum? Simplu:
literatura-obiect. “Zborul unei păsări”, de pildă,
reprezenta un “poem natural”, care nu mai era nevoie
să-l scrii, fiind mai palpabil si perceptibil decât
niŐte semne aŐternute pe hârtie, care, in fond, ar fi
constituit un “poem artificial”: deformat, rezultat
printr-o traducere de către observant a observatului,
iar orice traducere falsifică într-o anumită măsură.
“MaŐinile uruind pe străzi” era un “poem citadin”,
“Űăranii cosind” un “poem semănătorist”, “visul cu
ochii deschiŐi” un “poem suprarealist”, “vorbirea in
dodii” un “poem dadaist”, “conversaŰia în chineză
pentru un necunoscător al acestei limbi” un “poem
lettrist”, “discuŰiile alternante ale călatorilor,
într-o gară, pe diverse teme” un “poem postmodernist”
(inter-textualism).
O clasificare pe verticală? “Poem vizual”, “poem
sonor”, “poem olfactiv”, “poem gustativ”, “poem
tactil”.
Altă clasificare în diagonală: “poem fenomen (al
naturii)”, “poem stare sufletească”, “poem
obiect/lucru”. În pictură, sculptură analog – toate
existau in natură, de-a gata.
Deci, un protest mut am facut!
Mai tarziu, m-am bazat pe contradicŰii. De ce? Pentru
că trăiam în acea societate o viaŰă dublă: una
oficială – propagată de sistemul politic, Ői alta
reală. În mass-media se promulga că “viaŰa noastră era
minunată”, dar în realitate “viaŰa noastră era
mizerabilă”. Paradoxul in floare! Ôi atunci am luat
creaŰia în deriziune, în sens invers, sincretic.
Astfel s-a născut paradoxismul. Bancurile populare, la
mare vogă în “Epoca” CeauŐescu, ca o respiraŰie
intelectuală, au fost surse de inspiraţie superbe.
“Non”-ul si “Anti”-ul din manifestele-mi paradoxiste
au avut un caracter creativ, nicidecum nihilistic (C.
M. Popa). Trecerea de la paradoxuri la paradoxism a
descris-o foarte documentat Titu Popescu Tntr-o carte
clasică asupra miŐcarii: “Estetica paradoxismului”
(1994). Pe când I. Soare, I. Rotaru, M. Barbu, Gh.
Niculescu au studiat paradoxismul Tn opera mea
literar|. N. Manolescu se exprima despre un volum de
versuri al meu că este "în răspăr".
Tudor Negoescu: –Cu ce alte înfăptuiri se mai poate
mîndri MiŐcarea Paradoxistă?
Florentin Smarandache: – În 1993 am efectuat un turneu
paradoxist în Brazilia pe la universităŰi si asociaŰii
literare, cu multe conferinŰe.
În decursul a 20 de ani de existenţă a paradoxismului,
s-au publicat 25 de carŰi Ői peste 200 comentarii
(articole, recenzii, note), plus 3 antologii
internaŰionale cuprinzând circa 300 scriitori de pe
glob, cu texte în diverse limbi. Anul acesta, în
decembrie, voi edita cea de-a patra antologie
internaŰională de literatură paradoxistă. În paginile
ei îŐi vor găsi locul Ői câŰiva autori din România,
care au îmbrăţiŐat ideile Paradoxismului, trei dintre
ei fiind chiar craioveni de-ai nostri!.
În SUA editez revista “The Paradoxist Literary
Movement Journal”(multilingvă).
Tudor Negoescu: – Ce mentori, ce modele artistice aŰi
avut, d-le Smarandache?
Florentin Smarandache: - Unii comentatori mă văd ca pe
un continuator al unor Tristan Tzara, Urmuz, Adrian
Maniu, Jacques Prevert, Eugen Ionesco, că aŐ practica
o artă a absurdului, că aŐ fi un exorcist al ideii de
literatură! Eu declar că nu am avut un premergător
care să mă fi influenŰat, ci m-am inspirat din
situaŰia pe dos care exista în Űară. Am pornit din
politic, social, si treptat am ajuns la literatură,
artă, filozofie, chiar stiinŰă.
Prin experimente bazate pe contradicŰii s-au adus
termeni noi în literatură, artă, filozofie, ŐtiinŰă,
chiar Ői noi proceduri, metode, algoritmi de creaŰie.
Într-unul dintre manifeste propusesem deturnarea
sensului, de la figurat la propriu, interpretari Tn
contra-sens ale expresiilor si cliŐeelor lingvistice,
etc.
Tudor Negoescu: – Un critic avansa ideea că dvs. aŰi
propune, mai degrabă” o nouă dezordine” în lumea
artelor. Cum comentaŰi?
Florentin Smarandache: - Câinii latră, caravana
trece. Adevărul e că toŰi care propuneau un stil nou
provocau o aparentă nouă dezordine. Vezi cubiŐtii,
futuriŐtii, minimaliŐtii, suprematiŐtii (Malevich),
constructiviŐtii (Kupka, Gabo, Rodchenko),
deconstructiviŐtii (în arhitectură), barochiŐtii,
orphiŐtii, populiŐtii, Arta Op(tică) (Vasarely), Pop
Art Ői asambliŐtii (Andy Warhol, Wayne Thiebaud, Roy
Lichtenstein), conceptualiŐtii, abstracŰioniŐtii.
Chiar Ői incercări mai puŰin cunoscute precum, de
pildă, rayonismul (Larionov, Goncharova), bazat numai
pe raze liniare de lumină în pictură, a trezit
interesul unui Kandinski.
Îmi plac experimentele, sînt înnebunit după ele; iar,
de aici, se ajunge la debalansare, Ői iar la un
echilibru în dezechilibru. Nimic nu poate rămâne
static. Am admirat miŐcările de creaţie, Ői le-am
citit regulile nu pentru a le urma, ci a le încălca.
Precum Chaim Soutine, peintre maudit, între cele două
războaie, de la Ecole de Paris, care îŐi distrugea
periodic pânzele, aŐa îmi păstrez eu nepicturile.
Pictura involuntară mă preocupă, fiindcă arta voită
(cu tendinţă sau fără) e artificială, nesinceră,
nespontană.
Tudor Negoescu: – Care este destinul unui scriitor de
limba română în străinătate?
Florentin Smarandache: - Vorbind despre destin l-aŐ
aminti pe P. Pandrea care, în eseul “Sociologia Ői
metafizica Olteniei” făcea remarca: “Noi suntem
olteni, peste acest destin nu se trece!” Ca scriitor
de limba română, în străinătate nu prea ai destin, te
poŰi rata foarte uŐor. Nu prea ai Őanse. Doar să scrii
pentru o măruntă gazetă a diasporei româneŐti.Ői, cu
mici excepţii, nu se poate trăi din literatură. Dar eu
sunt optimist. Mă bazez pe voiciunea inteligenŰei
olteneŐti, pe ambiŰia specifică oltenilor Ői pe Őansa
de a trăi în lumea liberă!
Încerc să-mi traduc operele în engleză, să iau contact
cu scriitori de prin diverse Űări, să am cărŰi în cât
mai multe biblioteci mari. Îmi construiesc sigur
destinul.
Tudor Negoescu: – Deci, cum vă simţiţi în America?
Florentin Smarandache: – Parafrazîndu-l pe Petre
Roman aŐ zice că mă simt ca dracu. Adică, serios acum,
mă simt foarte izolat. Fierb în suc propriu! În
orăŐelul actual, Gallup, n-am nici-o comunitate
românească, în afară de familia mea. Mă mai salvează
activitatea universitară, cât de cât. În timpul liber
stau călare pe telefon Ői pe calculator. Trimit de zor
mesaje prietenilor Ői rudelor din Űară. AŐ vrea să am
confortul american, dar să trăiesc printre prietenii
mei din România. Le duc dorul.
Tudor Negoescu: –Ca matematician, ce definiŰie daŰi
Paradoxismului?
Florentin Smarandache: – Rezumând, aŐ spune: Totul
este posibil, chiar Ői imposibilul!
Tudor Negoescu: – Când trăiaŰi în Űară, eraŰi un fan
recunoscut al echipei de fotbal Universitatea Craiova.
Ce mai ŐtiŰi despre ea?
Florentin Smarandache: – Mă îngrijorează, chiar sunt
mâhnit când aflu de la prieteni că echipa fanion a
Olteniei a ajuns ciuca bătăilor într-un campionat,
nici el prea serios. Leii din Bănie au ajuns niŐte
mâŰe jigărite.
Am auzit că ne bat acum până Ői blajinele echipe
moldovene, altădată victime sigure în meciurile cu
noi. Păcat!
Tudor Negoescu: – Vă mulţumesc pentru amabilitatea
dvs, Ői vă doresc succes în lupta cu îngerul
paradoxist!
Florentin Smarandache: – Ôi eu vă mulţumesc!
A consemnat Tudor NEGOESCU
You're welcome to joint the Paradoxism group.